OMV Petrom și ExxonMobil, întâlnire decisivă la Guvern. Ce se întâmplă cu explorarea de gaze din Marea Neagră

OMV Petrom și ExxonMobil, întâlnire decisivă la Guvern. Ce se întâmplă cu explorarea de gaze din Marea Neagră
Publicat: 27/02/2017, 16:49

„În cadrul întrevederii, reprezentanții celor două companii au prezentat proiectul de explorare a resurselor de gaze naturale la mare adâncime, în perspectiva deciziei finale de investiție”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Premierul Sorin Grindeanu a arătat deschiderea și susținerea Guvernului pentru valorificarea resurselor energetice în condiții sustenabile și competitive, având în vedere, totodată, angajamentele Guvernului privind garantarea siguranței energetice. „Investitorii au în echipa guvernamentală un partener serios, care își înțelege responsabilitățile: asigurarea stabilității și predictibilității legislative și a unei fiscalități echitabile, atât pentru mediul economic, cât și pentru bugetul de stat”, a precizat premierul Sorin Grindeanu. În acest context, prim-ministrul a propus formarea unei echipe interministeriale care să asigure suportul tehnic necesar pentru sprijinirea noilor proiecte energetice cu potențial de dezvoltare în partea românească a Mării Negre.

De asemenea, reprezentanții Guvernului și ai celor două companii au mai discutat despre oportunitățile din domeniul energetic, pe termen scurt, mediu și lung, în contextul provocărilor la nivel global. Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a arătat că proiectele de amploarea celui prezentat de ExxonMobil și OMV Petrom pot contribui la transformarea României într-un hub industrial regional pentru proiecte off shore.

Din partea Executivului român, la întrevederea de luni au mai participat secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, consilierul de stat Marius Nica și președintele Consiliului de Administrație al Transgaz, Ion Sterian.

În 2012, o primă sondă a ExxonMobil (SUA) și OMV Petrom în Marea Neagră a indicat prezența gazelor naturale. Prima sondă săpată de cele două companii, Domino‐1, a fost amplasată în blocul Neptun, la 170 kilometri de țărm, în ape cu adâncimea de aproximativ 1.000 de metri. Operațiunile de foraj au început la sfârșitul anului 2011.

În 2015, o a treia sondă de explorare forată de Petrom și ExxonMobil în Marea Neagră, Pelican South-1, ar fi identificat o nouă acumulare de gaze. Acesta ar putea fi al doilea succes, după descoperirea din 2012. Potrivit unor surse citate de ZF, noua descoperire se situează în jurul nivelului de 20 de miliarde de metri cubi, Petrom și ExxonMobil infirmă această estimare.

Pe „radiografiile” pe care companiile petroliere le fac straturilor geologice, la adâncimi de mii de metri, posibilele rezerve de hidrocarburi apar ca niște cocoașe, ca niște pahare răsturnate, dar care nu sunt de fiecare dată pline. Pentru a vedea dacă aceste pahare sunt pline, petroliști forează sonde de explorare, culeg date și abia apoi iau decizia de a trece la extracția propriu-zisă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×